se adunau seara in grădina cu flori ,
jucau șah si alte jocuri ce le făcea plăcere ,
își îndrumau chemarea în noapte spre moarte.
în viața lor scurtă nu-și construiau ideile
pe malurile abrute ale apelor repezi
și nici nu-și îngropau cărtile prin bibleoteci.
ei doar făceau comerț cu vița de zi cu zi
din care trăiau cum puteau mai bine
si erau veseli...
erau veseli.
întodeuna gândurile alergau prin spații nedefinite
prin care zăgăzuiau apele tămâioase ale vieții.
de aceea ei erau în plină creatie tot timpul.
tot timpul.
...iar trecerea lor spre alte spații
nu era căutată de ape , ci mult așteptată desufletele lor
si erau mândri.
erau mândri.

fără tăgadă nu puteau să urle din minte
decât in litere încătușate-n cuvinte așternute pe coli albe ,

alteori pe cer sub formă de valuri de fum...și
intodeuna iubeau ce apucau in simțurile lor cât puteau de tare.

cât puteau de tare.
acum sânt morți și lacrimile lor
sânt scrise prin cimitirele de cruci de piatră.
adânc săpate în piatră...lacrimile lor.
copiii lor au rămas lacrimile lor.
lacrimile lor.