Într-o sară, mai în vară, cum stăceam și io la foc,
Iaca-l văd pră uica Toager ținându-se de mijloc.

-Ce ai Toagere de gâfâi?! Ce văd tare spăriat!

-Cum ce am?! mă-treabă.. Musai, să plecăm la drum îndat!

-Unge să plecăm măi vere, că de-acu’ nu mă strofoc.

-Lasă focu’, haida uică! Tră’ sa merjem la Potoc.

-Păi ce treabă-avem acolo?! N-avem nici un neam în sat...

-Nu sporovăi atâta, musai să plecăm, îndat’!
Mergem iuce la Sofica, ca uice primii scrisoare
Cum ca i-a venit sorocul! Vezi tu ca năcazu-i mare!

-Ce Sofică, visezi vere?! E nume moldovenesc,
Ori din câte șciu p’-aicea, numa’ verii să-n-cuscrăsc...

-O mai șcii pa nana Floare, de s-o luat cu ăl de Gheo?!
Ei, acela cum scii bine, are un băiat: pră Ion.
Iară Ion la rândul lui, s-o-nsurat cu nana Tica,
Și cum n-or avut de treabă, o luară pe Sofica!

-Ei acu’ daca mi-ai zâs, sigur șade altfel treaba!
Uice, mă pusăi pă plâns! Săraca de ea, de draga...

Și-uită-ne agiunși acolo,era luni dă gimineață.
Am dat ochii planși cu Tica, dară Ion era la piață.
Tica iuce ne primi, cu o țuica de-a dă casă:
-Numa’ bine ăți vinit, că fătă Sofica noastră!