(coraline avea o pasiune ascunsă pentru un anume louis lambert
uneori cocheta cu doamna hanska doar ca să-mi facă mie în ciudă
adevărul este șocant cum că ea coraline nu realiza sau poate că masca
foarte bine invidia unora de a accede la ceva ce nu le era dat să primească
și atunci mă ținea pe mine probabil pe post de subaltern calificat în arta
cuvântului gratuit mizând în unele momente ale sale pe lipsa mea de discernământ
și asta doar pentru că într-o zi îndrăznisem să-i dau bună dimineața panterei roz.)

o furtună irefutabilă o ridicase pe coraline aproape de neant
și ea din rochia-i vaporoasă de abia apucase să schițeze
cu degetul ei firav un cerc în aer
când fu chemată de grabă la telefon să rezolve problema celor doi nori cățărați pe soare
eu stăteam întinsă în hamac cu gheață la glezne sorbind discret printr-un pai de bambus
suc de sfeclă roșie și așteptam firește furtuna să mă ia să mă ducă lângă coraline
pe marginea decorului pescăruși grăbiți îmi spulberau gramul de încredere
că voi trăi s-o văd pe coraline îngropată cu cinste printre muritori
și nu știu ce s-a întâmplat
că nu a mai venit
furtuna nu a mai venit
m-am enervat pe coraline că-și bătuse joc de noi
am trântit pescărușii la pământ am stors câțiva nori de vlagă
mi-am împachetat hamacul l-am aruncat în grădină cu lehamite
și-am închis telefonul