privită de sus coraline
era cum s-ar spune într-un fel
anahoretă discret de la tălpi
până la brâu nălucă dincolo de toate
un vas din lut din care să tot bei izvorul cu zimbri
pășea
prin mine înfloreau oameni
auzeam sforăindu-le ușor somnul sângelui
când mă ridicam se clătinau ca livezile încărcate
coraline scotea atunci dintr-un sac idei
le răspândea prin văi
nu am cum să demonstrez existența noastră
ți le dăruiesc ție
și-am plâns ca un copil la marginea podului
sau ca un pui de anticrist abandonat sub măr
de ce mie de ce eu coraline
și începeam să gravităm
coraline m-a bandajat la ochi
să nu vezi ce se-ntâmplă
e spre binele nostru mi-a zis în șoaptă
dar simt i-am răspuns sacadat
simt cum se zbate aripa în mine
te vei opri într-o bună zi
e doar iluzia mai multor adevăruri
și-am adormit cu dumnezeu lângă picioarele ei
și era adevărat