un om stă înfipt în asfalt
ca un os de pește scuipat de un dumnezeu
câinilor flămânzi de pe pământ

nimeni
nu știe de ce
nu clipește
nu înjură
nu dă picioare în fundul trecătorilor
nu întinde mâna
nu mănâncă semințe

stă

unii cred că e cabină telefonică
prin el iau legătura cu târfele lor
cu amanții
caută jumătăți la numere inexistente
ei fiind doar un sfert
și găsesc bucăți de viață amestecate
în priviri
nu neapărat dragoste

alții își încearcă cheile de la apartament
și-și descoperă soțiile mâncând din singurătatea lor
unii îi bat o scândură perpendicular
pe piept
și așteaptă moartea la picioarele lui

câteodată mai trece câte un copil
lângă o mamă singuratică
nu cumva ăsta e tata întreabă el
închide ochii strigă mă-sa
tu nu ai voie să vezi așa ceva

alții îi culeg fructele
fac compoturi și dulcețuri
cine știe când mai găsești unul
căruia îi scoți ochii
și el continuă să te privească

stă

săptămânal pe la el trece un inspector de la primărie
îi cere autorizația de construire
și-l amenință cu demolarea

el nu zice nimic
e doar un om înfipt în asfalt
ca un semn de întrebare la marginea orașului