O mireasă și doi câni

Se dedică și confratelui Lucian Gruia cel mai aprig critic literar

O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor,
Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.


Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț,
Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.


O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei,
Poate de moarte mă scapă,
dau de-n castel cu polei,
o castelană înaltă,
blondă și fără cusur
văd cum mă primește,
îndrăgostit sunt, vă jur,
apă vie-n artere
simt cum pătrunde șuvoi,
astăzi voi scrie poeme,
mâine voi un moroi,
raza de soare se stinge,
vine și noaptea cu draci,
eu voi fi prințul din Togo,
am să vă-nvit la colaci.
Toți o să fiți, numai unul
O să lipsească, eu știu,
Că despre mine e vorba,
Sigur eu n-am să fiu.

Cu anii te-mbunezi, te înrăiești,
Iar pierderile sunt mai mici,
Pierzi un amic din Timișoara, București,
Câștigi un loc în stele, licurici.
Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat,
Te pomenește-un dicționar cu multe file,
Rămâne-un vers ori poate un citat,
n-are răbdare timpul și nici milă.
Răsare-un geniu tânăr, fericit,
Apoi vin generațiile geniale,
Tu stai și scrii ca într-un schit,
Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale.


Mulatră e soarta, iar poarta și vatra
Sunt negre și grele, ce chestie, trestie,
Ochii pe ochi, urechi pe urechi,
Puricii strigă URA, vidivechi.
Lumea, baloane albastre, săpun,
Gluma, baroane, mă doare postum.
Merg înapoi, înainte-napoi,
n-avem nevoie de griji și nevoi.
Abel și Cain sunt frați, noi doar veri,
Dragostea fu îngropată mai ieri.

Boris Marian