Pitit rămân în basme, realul mă-nspăimântă
Și sui aici pe calul cel cu un singur corn
În piept o limpezire de liniști mi se-mplântă
Și-n minte cu găleata tăcerea grea o torn.
Închipuirea doară o sprijin de-a mea tâmplă
Și-n dorul meu de lume nimic nu mai jelii
Cu paloșu,-n poveste, minuni mi se întâmplă
Trec munți și urc în arcă în toi de vijelii.
Þigăncii din poveste punându-i bani în salbă
Cărarea-mi înlesni spre-o tânără domniță
Privirea ca azurul și pielea toată albă
Ne cunună sub stele din lună o mlădiță.
Realul mă recheamă să vin de unde știu
Că-n larma de-altădată acum e loc pustiu.