Copacii negrii în castul peisaj
Par murdari, mâzgăliți la întâmplare,
Un grisai neterminat, oarecare,
Desenat de un pictor în șomaj.

Pe cer se reflectă zăpada imaculată
Și albă e-atmosfera-ntreagă, de mătase,
Cineva, să tragă linia orizontului, uitase
Și-ai impresia că natura e pietrificată.

Să stau pe loc, m-a obligat acest miraj
Înscenat parcă cu acest scop anume,
Să mă oprească din rătăcirea mea prin lume,
Să îmi revin din neîntreruptul surmenaj,

Să-mi câștig un echilibru între alb și negru,
Și să-mi păstrez sufletul integru.