Cineva


Cine nu vrea să vadă nu este orb, cine nu vrea să audă nu este surd, dar cine vrea și nu poate merită tot respectul.Nu toți cei lătrați de câini sunt hoți.Dacă ai un băț în mână, nu discuta cu câinele.La..fiecare..răspuns..există..o..nouă..întrebare.Să..fugi..de..jigniri,să..nu..alergi..după..onoruri.Recunosc că sunt mulți poeți care scriu mai bine decât mine, unii chiar necunoscuți, nepublicați în volum. Recunosc că sunt mulți oameni mai deștepți decât mine, mai profunzi, mai studioși, mai savanți, nu mă pretind nici savant, în nici un caz, nici studios, dar mă simt mereu inspirat, aceasta este boala mea ... divină. Spun divină pentru că eu cred în Dumnezeu cu toată puterea, iar inspirația și grafomania se pot confunda, nu știu dacă este același lucru sau nu. Deștepții de ocazie vor spune, aha, nu știi ce ești un grafoman. Cel mai mare grafoman era Balzac, era un grafoman de geniu, deci contează ce fel de grafoman ești, la fel și termenul de meloman nu are nimic peiorativ, dimpotrivă. Într-un sat locuia o fată. În același sat locuia un flăcău. Flăcăul a sărutat-o pe fată, apoi s-a dus în lumea largă. I-a scris ce i-a scris, apoi, într-o zi, a venit și fata nu l-a mai primit. Flăcăul s-a întunecat la față, nu a zis un cuvânt, s-a dus de unde a venit, s-a însurat, a avut copii, apoi nepoți, iar după mulți ani s-a întâlnit cu prima lui dragoste. Fata era o femeie deja în vârstă, era văduvă, avea și ea o fată, nu avea nepoți și era tristă. Prima întrebare pe care i-a pus-o flăcăului a fost – „De ce m-ai lăsat?”. Fostul flăcău a înlemnit. El s-a gândit mereu la prima sa dragoste.Dar Zeul Timp și-a spus cuvântul. Morala – sentimentele ne depășesc mereu rațiunea.... Nu este Poesia, țara tuturor posibilităților? Spre ea mă îndrept, trecând peste lanțul munților, ziua-i cețoasă, granița e ascunsă, prieteni întâlnesc cu inima străpunsă. Acolo nu voi avea nici pașaport, nici număr, acolo un porumbel mi se așează pe umăr, acolo-i voi întîlni pe tristan Tzara, urmuz, geo Bogza și un citat din Ghemara ( n.a. Ghemara – parte din Talmud)... Nu lipsesc nici poduri și nici fluvii, nu lipsesc nici străzile-n oraș, pentru călătorii și heruvii ce își lasă sufletul drept gaj.Vântul bate-n borul pălăriei Profesorului, îl țune aplecat, o poveste din copilărie pentru toată viața m-a marcat. Fără țintă-ar merge înainte, timpul e un codru vechi, virgin, pânza de păianjen, din cuvinte crește din înalt în rădăcini. Numai vântul trece pe sub tâmple, ce ar trebui să se întâmple?
Boris Marian