PX peste tine, Arelas, fostă capitală de uzurpator,
Oraș copleșit de istorie, oraș de oaspeți primitor,
Despre care se spune: Van Gogh trăise aici pentru un timp …
Pășesc pe alea acoperită de frunze ruginite,
În căutarea liniștii îndelung dorite,
Ajuns în Câmpiile Elizee, sunt împăcat:
Locul este așa cum mi l-am imaginat,
Înțolit potrivit pentru al treilea anotimp.

Trecători, uzurpatori de prejudecăți, din acest oraș al morții,
Sfidători neînfricați ai sorții,
Ce vor a stoarce vieții o cuantă de lumină,
Începând cu Flori de soare,
De sudoare și culoare,
Dincolo de punctul fără întoarcere sunt conduși de Hybris,
Ocrotiți de zeul cu cap de ibis,
Ce ne așteaptă la capătul vieții cu o linguriță de morfină.

Melancolie de toamnă se strecoară în suflet
Și totuși aici sunt liniștit, după-atâta umblet,
Gânduri bune și negre se anihilează reciproc,
Galbenul solar mă ferește să cad în leșin.
Într-o cafenea în Place Lamartine,
Mă opresc să beau absint inofensiv,
Dintr-un nostalgic motiv, comemorativ,
Apoi mă pierd în mulțime, căutând distragere într-un talcioc.