În clopoțeii dimineților frustrante de alarme
Se-ncântă timpul, petrecând spre trudă...
În fluxul nesfârșit, robotici toți, cu viziunea nudă
Se scurg în lumea -de-un diurn epuizată- pân-adoarme...

Printre războaie automate, tricotând visări,
Femei își scriu în ”office” viața-n treceri efemere
Pentr-un voiaj, de o vacanță sau un coș de mere
Și multele speranțe de-mpliniri și avansări...

Încartiruiți în dogmele de-a fi sau de-a nu fi
Bărbați-și topesc mușchi și nervi într-un grotesc
De rupere de inimi, mâini, coloane... mințile-și sfârșesc
Pentr-un simbol de stâlp... Ocrotitorii de copii.

Ce anticrist explică tot efortul silnic în exces
Și unde ascunde-un inutil de plus valoare evidentă,
De nu-i pretenția nebună a unei nedreptăți extrapotentă;
Că singurul succes e-n ban, iară credința-i un eres.

Tumult demăsurat -în zilnic, nesfârșit efort
De creatori, dar scurgere părtinitor ascunsă-
Este istoria în numerar a vieții, parte nepătrunsă...
N-ai timp să știi de-ai fost și-n scopul cui o să fi mort?...
01.10.2010