poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-06-28 | |
În apropierea morților, sicrie, marmoră, caut o confirmare,
Sunt lângă cel ce-a fost cel mai nihilist, mai aprig… În seara de noiembrie, în Montparnasse e frig. Singur între morminte, cu lacrimi înghețate, aștept o arătare. De ce? De ce-am deschis a ta carte de lacrimi și sfinți? O atestare contagioasă la adânca melancolie, Torturat de mizoteism și mizantropie, Argumentele apodictice, negativiste, mă scot din minți. Ai fost un obstacol în optimismul meu credul, primitiv, Pe vremea când credeam, că binele nu e o iluzie, Pe vremea când lumea mai credea în ea, dar totul a fost doar o concluzie Naivă. Efectul de catarsis a fost deci decisiv. Paradigmă a principiului nociv al autotăgăduirii Opus categoric al vieții propriu-zise Un sceptic ferm al superficialității, îmbulzirii Spre utopii, îndoielnice, politizate premise. Polemizare în ostinato perpetuată, dialectică, A găsi un mod de-a supraviețui depășind creasta singurătății și-a durerii, Din recriminare în recriminare, veșnică hectică, De-a fi nicăieri, de-a pune totul sub semnul întrebării. Iar răspunsul la toate întrebările, răspuns stupefiant: Ești neant.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate