E vară și-i pusiu prin oraș,
Românii s-au dus să muncească"afară",
Că-s săraci dar sînt harnici munesc pătimaș,
Și oricum n-ar avea ce să facă în țară.

Viața e grea și banii puțini,
Pe străzi vezi acum copii și bunici,
Ceilalți muncesc undeva prin vecini,
Sa-și țină copiii la școala aici.

Și mulți se umilesc și o duc rău,
Dar tac și înghit pentru cîțiva lei,
Și poate știe numai Dumnezeu,
Ce sînt în stare să facă pentru ei.

Apoi cînd vine cîte-o sărbătoare,
Uită tot necazul și se-ntorc acasă,
Părinții bătrîni, copilul e mare,
Abia-l recunosc alergînd înspre masă.

Și lacrimi mari lucesc în ochii lui,
ÃŽn care vezi reproÈ™, vezi bucurie,
Dar n-o să spună sigur nimănui,
Ce mult a suferit doar el poate să știe.

Dar sărbătoarea trece ,Românii se duc,
La anul probabil vor veni-napoi,
Eu nu știu dacă-n viață o să-i mai apuc,
Dar că-i iubesc vă rog, spuneți-le voi.