Un munte falnic, cu-ale lui culmi semețe,
Ispititor, te chiamă spre-al escalada:
Asemeni unui rege lumea vei sfida,
Iar gându-ți va zbura spre viziuni mărețe.

Muntele e cheia libertății tale.
De-l vei urca, vei deveni alt om, un zeu,
Vei ieși din carcasa ta de crustaceu
Și vei cuteza spre-antice ideale.

În curând ai ajuns pe vârf, la apogeu:
De-a-ntregul priveliștea te copleșește,
Simți cum orizontu-n tine se lărgește,
Pricepi! Și pentru-o clipă-ai devenit ateu.

Dar nu te-ncumeți să mai faci încă un pas,
Ci sufletul, să dea înapoi obișnuit,
Se retrage, nu vrea să fie-nvinuit:
Ajuns-ai un Belerofon fără Pegas!

Sufletul tău se află întru-un aprig chin:
Vergil se află-n luptă cu sfântul Augustin.

Neputința de a te putea clar decide
Te reține, te oprește, te ucide.