poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-28 | |
Uita-te in spatele tau,urmele pe care le-ai lasat in urma ta picteaza zapada cu o cerneala neagra,o sa-mi fie mai usor in felu acesta sa te gasesc.Te urmaresc in tacere si n-ai cum sa nu-mi observi ochii mari de sticla,ma incalzesc in bratzele tale si simt cum sangele imi invadeaza din nou venele de plastic,itzi strecori degetele printre suvintele mele in lumina soarelui de aur si imi soptesti la ureche ca totul va fi bine atata timp cat vom ramane impreuna.Trebuia sa anticipez inca de atunci ca aveau sa fie numai niste simple cuvinte,nu ca acestea care sunt scrise singure pentru ca mainile mele si la fel ca si trupul mi-au inghetat de mult...
Podeaua e rece si prafuita,acestea este unul din momentele in care mi-as dori sa zbor si gandul ca as ramane singura oriunde,oricand chiar si pe podea, imi rupe particica cu particica fiecare parte a corpului,mi-as dori sa ma pot ridica,sa ma strecor printre obiecte stricate si uitate si sa ajung mult mai usor cand vreau eu,la tine.Dar tu nu ma vezi decat atunci cand te simti singur,cand vii seara obosit si sunt doar eu ceea care are voie sa te vada plangand,ma tii strans in bratze ca si cum ar fi pentru ultima oara si intr-un fel tacerea mea te sperie. Au mai trecut zile,nopti,pentru mine par secole,te vad tot mai rar,ai inceput sa cresti,ca cazi prada maturitatii,lacrimile tale s-au oprit brusc,iti aratzi mai greu sentimentele chiar si mie,nu-mi mai spui orice,acum secretele au devenit ceva banal,te ascunzi pana si de peretzi,nu mai are voie nimeni sa te cunoasca.Dar eu raman aceeasi,chiar si daca ash vrea nhu m-as putea schimba nici chiar pentru persoana pe care o iubesc si urasc cel mai mult. Ca de obicei,fara cuvinte,cand ai intrat impreuna cu ea,ai asezat-o pe scaunul meu preferat si ai lasat-o sa locuiasca impreuna cu noi,nu-mi place sa te impart desi mi-ai zis ca esti doar al meu,totusi prefer sa te cred decat sa simt ca te pierd.Credeam ca va fi doar ceva temporar dar ea s-a intors de fiecare data cand a plecat.Dar nu-ti face griji pentru mine,sunt bine,m-am obisnuit sa am o inima inghetatza de atatea minciuni si promisiuni fara viitor. Si el cine mai e,atat de micutz,atat de fragil,si ce i-ati facut de plange intruna?ma trage de par,ma trage de maini,as vrea sa mai simt ceva poate in felu`acesta ash putea riposta.Tu vii si il iei de langa mine si ma privesti ca si cum eu l-ash fi ranit pe el.Nu mai conteaza acum,imi inghit in sec lacrimile,imi aranjez parul si imi afisez un zambet la fel de fals ca si cuvintele cu care continui sa ma otravesti. Voi continuati sa va schimbatzi,va pierdeti fericirea odata cu frumuesetea,particip fara invitatie la tot mai multe certuri,tot mai multe lacrimi.Nu-l cunosc personal,dar cred ca are chef de glume,Timpul acesta nhu ma lasa deloc sa mor,ma tine prizoniera langa cineva care a a aruncat la cosul de gunoi iubirea,si ma lasa mereu pe calolifer sperand ca intr-o zi nu voi mai fi la fel de rece cum sunt acum. Imi amintesc cand te-am privit pentru ultima oara la limita varstei tale,obosit si inutil sa te mai ascunzi de mine iti ceri scuze pentru tot ce mi-ai provocat dar de fapt stiu ca mai mult iti pare rau ca nu poti fi ca mine,sa ai atata rabdare si indiferenta incat sa ramai rece chiar si atunci cand esti ignorat.Ma uit la tine cu un zambet ironic cum viatza ti se scurge printre razele de lumina ale diminetii,te stingi ushor in rasaritul ucigator,si oceanul din ochii tai goi seaca odata cu inima ta de piatra. Nu credeam ca o sa vad vreodata cum arata moartea,cand ai plecat tu au plecat si toate ploile din jurul tau,lumina imi atinge din nou rochitza de safir,din nou pot simti caldura din aceeasi camera pustie,si raman linistita pe raftul de pe perete ca un talisman, raman aceeasi papusa de portelan.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate