acasă era locul în care ma închideam
și era liniște aici
pe stradă
nimeni nu-mi săpa în inimă cu un târnăcop
atunci nu eram un șantier de pe care
toți plecau cu câte ceva

și era cald aici
lumea o pâine imensă la picioarele mele
mușcam din ea să-mi ajungă de drum
respiram sufletele lor
înainte de culcare știam
mâine ma trezesc un om mai bun

mi-a fost teamă că într-o zi
caișii din fața porții
vor fi prea batrâni să-mi oprească privirea

în spatele lor
viața se întinde sfidătoare cu toate cărările ei
azi nu mai pot să alerg acasă
de câte ori își arată colții
și mușcă din mine.