mă gândesc la mine ca la un obiect pe care îl pun pe masă,
și mă grăbesc să plec .
ce dacă de câteva zile plouă în fiecare după amiază,
nu îmi pasă. mă urc în mașină
vreau să fiu departe.
un loc în care oamenii nu zâmbesc,
pentru că așa se ascund cele mai oribile lucruri.

așa nu pot să mint . așa respir,
primesc puterea și îmi admir Tatăl.
nu l-am urât niciodată
era grija lui, a tatălui meu.
nu vreau să schimb asta.

nu am fost niciodată bun la ceva
și îmi trec tot felul de chestii prin cap.
afară nu e ca înăuntru, e magic sau nu.
nimic ca dragostea,
nimic ca noi.
mai bine fac lucruri să se audă
și un moment mai târziu.