nu poți face altceva decât să găsești capetele firului
pe undeva
muzica devoalează timpul
ca și cum ar ține umerii plini de ape în ciubere din lemn tare
dă să inspire aerul rămas între două lovituri vine și a treia
sunetele pescărușilor
la gura estuarului înghesuie nisipul în maluri abrupte
puntea se clatină într-atât
încât îmi zic că dacă se va scufunda odată cu apele
va ajunge cumva pe locul cu maramă
în licărirea zorilor

cochiliile
pe firul ierbii
urcă