poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-05-07 | | muzica răgușită îmblânzea tăcerea gazonului în compotiera de argint părea un lătrat pierdut fărâmițat de degetele femeii bărbatul fără țărm ar fi vrut să-i fie blând liman să-i atingă picioarele cu-o romanță cântată din frunză *** * pianul deschis tonuri de gri-argintiu și negru contopesc șoapte cu umbre marea primește arvuna îndrăgostiților țesală nisipurile cu dinți de meduze nu poate descifra cuvintele ciuruite de reproșuri întinse pe faleze atinge șindrila roșie a cerului și se prăpăstuiește peste prundiș în castronul de supă numai mireasmă sărată de alge de mare *** * din puținele semințe uscate flacăra îmblânzește râsul macabru cruzimea adoarme la cântatul cocoșilor plăsmuiri ale visului în lampa aproape stinsă lăcomia- cântărită pe talgerul balanței îmbracă un stâlp de paradă *** * supușii ceasului înnoadă aleile tivite cu milă de pe marginea cerului zborul berzelor îl ascund sub mucegaiuri lumina conștiinței o sting pun ipocriziei o haină nouă pe gard o bufniță zeflemitoare slujitorii liniilor unduitoare de carne de pământ de senzualitate aruncă în cortegiul de sonorități orchestrate sinceritatea lacrimii sfințenia clopotului blândețea inimii rătăcesc prin întuneric pe calea întoarcerii aud și se înspăimântă la poartă cum bate urletul universului pe masă răsfirate cărți de joc *** * armonica și parfumul unui azur șters prin căderi de ninsori armonica și-un evantai din pene aruncat într-un cimitir al păsărilor necântătoare armonica și-un suspin al merilor înfloriți beți de mireasma trupului de femeie sunt într-un talmeș-balmeș clonări ale unui univers întors spre paletele morii din vârful dealului nămiezi înhămate la un fum al primăverii care s-a dus *** * poate că tu închinându-te la glasul izvoarelor mute vei reveni în moria cugetul va aprinde vocea ființei lama cuțitului va despica pietrele limbi de clopote vor mistui ofranda cuvintelor despletite muze vor săruta tulpinile tălpilor în dans de neprețuite chemări poate că tu lovind fără să știi cu privirea neliniștitoarele valuri cuvintele sacre vor domoli pornirea *** * inocența acestei corăbii- care așteaptă un semn de plecare un vânt prielnic preface puțina transparentă a cuvintelor în sânge sporește semnele de mirare proțăpite pe rădăcinile unui destin sibilic tulbură cu lacrimi de adânci înțelesuri orizontul neantului inocența acestei corăbii se pierde treptat în ceața unui poem de iubire. penele nu desenează zborul ci însemnele zborului
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate