Este o seară dumnezeiască
de primăvară ce se topește
ca o caramea de mentă sticloasă
pe care o sugi o sugi
până nu mai rămâne nimic altceva
decât un gust de pajiști verzi proaspete
ce se păstrează-n gură mult timp.
Ultimul fulger, încolo, departe
ca un clovn împudrat
pe o bicicletă în salturi
a străpuns
toboganul de sticlă al curcubeului
care acum se face praf în cioburi zăngănind
de la un capăt la altul al orizontului
pe o șină de tren în fugă
spre un oraș cenușiu
cu case peticite
sub vechile umbrele
stricate ale acoperișurilor.
Briza îmi modelează
masca vie a feței
și-mi face părul sensibil și proaspăt
ca iarba pe frunte.
Se cațără ghirlande de iederă pe zid
ca niște muzici parfumate de fonograf în auz.
Și trece din trandafir în trandafir pe răzor
un funigel lung
ca un fir subțire de mătase
pe care o balerină de parfum
stă în echilibru
cu un picior tremurându-i în vânt.
O cloșcă-și lungește ocheanele ochilor
din lucarna ei
către astrul înfocat al unei cârciumărese
și-i închide.
Un liliac de noapte se desprinde de pe o țiglă umedă
se-nalță și coboară
se-apropie pleacă și vine
cu aripa funebră ce-ți dă fiorul
unei coase negre
a morții trecând invizibilă.
În curând toată grădina va furnica de licurici
mici lămpi de magneziu făcând fotografia
chipurilor hipnotice și mediumnice ale florilor.
E noapte: e răcoare: cad primele picături de stele:
reintri în casă.


[„Il giardino”, în vol. Inaugurazione della primavera]
(traducere de Marin Mincu)