nu mi-am mai desfăcut de mult palmele
să te caut să te vreau
am știut că acolo unde pământul intră
nu mai răsare nimic niciodată

nici măcar o tuse seacă

sub care îmi mai culc capul să zburd
ca într-un dans în care pruncul ia de mână boala
moartea mamei și o duce departe
de toate crucile undeva pe o margine poate o altă vale
a plângerii unde cosașa să-și găsească noaptea
de-ar cuteza să-ți răscolească pieptul sterp

în clipa în care spitalul mi-a deschis cicatricea
și mi te-ai strecurat sub piele legată la ochi cu fruntea rece
am știu că din mine nu se va naște și sunt sortit

să mă tot nasc
cu barbă cu plete cu limba încleștată și poate într-o răscruce
cu aripile tale mângâindu-mi fruntea rece