acasă al meu
nu mai e niciunde
se înstrăinează de mine și fețele sfinților
ce să mă rog dacă înlăuntrul meu
se varsă de-o vreme cascade fierbinți
lacrimile neplânse ale părinților

târziu pentru mine
înseamnă un ținut cu oameni care se cred urâți
pentru ei dimineața e un alt prilej de tăcere
și seara un alt salt mortal
eu hălădui asemenea lor printre gropi de gunoi
câini și bătrâni amărâți

nerămasul meu
e rană mare și rece cât o Siberie
în care mă retrag din ce în ce mai mult
altfel simt mult prea greu împrejuru-mi
duhoarea de boli și mizerie

(soartă de om născut în țară second hand)
ar spune un american... dar ăștia cred în happy-end