Mă împotrivesc firii mele nesăbuite,
Și vreau să îmi stăvilesc nebunia-n minte,
Un drum senin și pașnic nutresc a învăța,
Un suflet făr prihana ador în lumea mea.

Întregu-mi univers se-nchină-ntr-o direcție,
Soarele nu-mi răsare de către răsărit,
Un ochi întruna-mi mișcă cerșind anost atenție,
Lumina-mi pare-aprinsă, de ce prostesc subit?

Aș face-o piramidă în care să ascund,
Tot ce e bun în mine, tot ce pe veci mi-e sfânt,
Și-atunci când n-o mai străluci iubirea pe pământ
Ei toți să stea să-nvețe că-n vremuri, nu demult,
Puteau renaște vieți c-un zâmbet din simțire,
Izvor de gând curat si-ocean de dăruire.