cum aș putea să mai vorbesc despre altcineva când sunt paznici fideli ai iubirii la uși
când sunt treceri prin noi despre care nu se mai știe
nu știu ce mă doare sau unde e un loc care se golește de mine ca un vas din care tot picură
cum aș putea să tac tocmai atunci când eram îndreptată spre tine cu toți ochii și toate gesturile
se răsuceau într-un dans aducător de somn și de liniște nu știu când am uitat cum te cheamă
când mi-am adus aminte că numai cu tine trebuiau să se întâmple toate minunile
abia după ce au trecut nopțile prin noi abia după ce s-au surpat locurile fixe
după ce ieșirile și-au mascat libertatea din gropi și alte căderi au urmat
atunci s-au trezit mici monștri cu ochi plini s-au răsturnat liniile cele mai fine
pânze minuscule care ne țin cu pieptul deschis chiar dacă nu mai e loc
pentru nicio schimbare pentru niciun transfer nu mai e loc

și rămân bunătățile alea inchipuit de firave de incerte
rămân și rod din piept.