Jumate-i primăvara. Plouă, ninge
Ca într-un peisaj apocaliptic
Am văz Bacovian, căci totu-i criptic
Și-aripa cea de plumb încet m-atinge.

Uitări mai simt doar în voiajul scriptic
Și George-atunci o clipă se mai stinge
Și soarele, o-nflăcărată minge
Te încălzește-n mersul lui eliptic.

Dar redevii în mărginări lacustre
Văzduhul e o apă curgătoare
Și stropii sunt zeci stoluri de lăcuste

Ce se înfig în carnea muritoare
C-un dor nebun dorind să ne tot guste;
Dar vara vine și Bacăul moare.