soarta mea
are chipul anotimpurilor

mi-s mâinile obraznice
nici nu aș vrea să mi le cumințesc

pipăi frăgezimea sânilor primăverii
îmbobociți pân’ se deschid
mă îmbăt cu parfumul ispititor

broboanele de rouă de pe cearșaful verde
îmi vindecă până și fierbințelile frunții

pășesc în paradisul verii
rotundul nurilor de fruncte coapte
îl mușc precum mușca Adam
din mărul Evei

iubirile prin fânul mentolat
îmi vlăguiesc puterile

deoparte pun gutuile toamnei
mângâi pletele blonde-brune-ruginii
merg la pas cu ea spre orizont

nu cred să fi uitat ce-i dragostea
atât de frumoasă și-n amintiri

căruntă-i soarta-n iarnă dar
tot mi-o mai alint din când în când
îi fac pe plac
urmând-o