e dimineață dar mai ales e sâmbătă aici sâmbăta e o zi
specială asistentele nu mai târâie după ele cărucioare cu seringi
perfuzii pansamente sterile morfină își fâlfâie halatele lor albe
străvezii într-un zbor lin se preling printre paturile
bolnavilor pe care-i mângâie pe frunte îi sărută pe tâmplă trist
prin salonul nostru mai trece și moartea bălaie deschide ușa
și ne face bezele dar n-avem timp poate nici stare e sâmbătă
cum îți zic ne îmbrăcăm pijamalele de gală noi bolnavii și
ieșim încolonați pe balcon să privim marea lacomi și tâmp
așteptăm să ne străfulgere sufletul fiorul ei clasic ca și cum am primi
împărtășania din urmă murim repetat cu fiecare clipă cu fiecare val
încolțit de umbre cu degetul în sevraj desenez o floare pe geamul murdar
mă caut întruna ca să mă pierd sinucigaș câtă plăcere poți găsi
în neputință poate-n ratare cine mai poate ști urletul lupului alb
îmi stă de-o veșnicie în gât nici nu mai sunt în stare să mă aud tânguit îmi
sfâșie doar tâmpla prelung încă mai e sâmbătă totuși cum îți spun
gândacii mărșăluiesc mii se scurg pe gresie și zid am prins unul și i-am zis
vasile gândacul vasile pe care l-am țintuit cu-n bold și l-am pus
la păstrare între parantezele crăcănate dintre noapte și zi dintre mine și cel
ce-mi poartă numele și răstignit pe-un pat de spital aburit
în fiecare zi îi dau firimiturile clipei ospățului divin
așa îmi e mai ușor să mă cuprind să mă îmbrățișez în vis
e dimineață și sâmbătă îți zic eu tocmai am plecat din patu-mi să mă regăsesc un pic