Odiseea sa începea pe un fir de ață-
Albă, pentru cei interesați-
Nu avea sex, nici identitate
Pur și simplu era
Zborul său pur îl ducea peste
Mări și țări

Deasupra dealurilor, munților, câmpiilor, apelor
Galbene, maro, verzi și albastre.
Și călătorea pe un gând împotriva
Curenților de aer
Ciocnindu-se din când în când de
Pelicani, cocori, gâște sălbatice, lebede.
Voia să vadă, să audă, să simtă
Aerul ce-l invada.
Râdea de peștii ce-l atrăgeau în adâncurile
Străvezii, de bidoanele ce odihneau în
Adâncuri de mări și țări.
Înconjura Everestul și trăgea cu ochiul
În găurile vulcanilor rușinându-se de
Atâta roșu fierbinte.
Din când în când mai trăgea pe o insulă
Pustie pe care domnea un palmier cu
Care conversa până îl lovea o nucă de cocos
Peste picior și se supăra.
Þinea la picioarele sale, la tălpile sale
Care-l ajutau să zboare.

Și totuși dupa un timp i se păru
Plictisitor. Se învârtea în cerc, în
Jurul unei axe. Și vedea mereu aceleași
Culori, aceleași păsări, aceiași palmieri,
Aceiași vulcani.

Descoperi și oamenii, dar de ei fugi repede.
Își acopereau tălpile cu cauciuc și aveau sex.
Ei foloseau sexul la trei lucruri: urinau,
Făceau copii și (zic ei) se iubeau. Unii îl
Foloseau fără să facă plozi. Cert e că toți
urinau, în rest fiecare făcea ce vroia cu sexul lui.

Auzi că oamenii au dumnezei și zbură în căutarea lor:
Pe Olimp, în templele mayașe (se cam înspăimântă acolo),
În pietrele lui Budha, în vocea lui Allah, în peștera din Efes,
Dar,
Nu-i găsi.

Și plecă în ceruri să-i găsească, căci oamenii
Cînd se rugau, se uitau în sus.
Căută în Univers, în gaura neagră, pe
După stele, prin alte galaxii. Obosi, căci
Universul e mare. Și nu mai avu chef. Așa că
Se întoarse acolo unde și-a început Odiseea.

Adică pe un fir de ață –
Albă, pentru cei interesați.