am început să mă urăsc tot mai mult
când încep să scriu mi se întoarce stomacul pe dos
asta nu e poezie înghit otravă în sec și-mi clocotește grumazul
nu mi-e deloc bine aici
sunt doar eu copilul de care m-am săturat
spunându-ți te iubesc când n-o mai ceri

dacă vrei să-mi zici vreodată că nu-i așa
acum ar fi momentul sunt captiv sub o mască de muște
și mă sperie doar infinitul acestui fel de a fi
fă un gest frumos de mă mângâie sincer pe obraz
mă mai vrei sau nu scrie-mi răspunsul cu sticlă spartă pe față
să începem sau să terminăm eu nu știu ce amorțeală îmi mișună prin pori spre craniu