Cățelușul Dominique,
Egoist era de mic
Cine ajutor cerea,
Niciodată nu-i dădea.

Pentru micul egoist,
Ați ghicit: conta
În întregul univers
Doar persoana sa.

Totdeauna, făr’rușine,
Se gândea numai la sine
Chiar și dulciuri de primea,
Nimănui nu oferea!

Până într-o zi de vară
Când, jucându-se pe-afară,
Neatent și zvăpăiat,
De-un lemnuș s-a-mpiedicat

Și, căzând cam amețit,
Piciorușul și-a scrântit
A-nceput să țipe tare:
„Piciorușul rău mă doare!”

Și se puse pe văitat,
Bietul, neajutorat…
Dar iată că deodată
Cățelușii se strâng roată,

Înțeleg ce s-a-ntâmplat
Și-acționează imediat:
Pe doctor, cu un lătrat,
Imediat ei l-au chemat.

Atunci, micul Dominique
A-nțeles deodată:
Prietenul adevărat
Te ajută-ndată!