Născut sunt în Le Havre în două'ș unu faur
din nouă sute trei
mici marchitani ci veseli parcă scăldați în aur
erau părinții mei.
Dar nu știu ce urgie se abătu spre noi că
fui dus și-n seamă dat
unei zdrahoane tâmpe și lacome, o doică,
la sân m-a și-nhățat.
Din ăst burduf de lapte s-o cred mă înfioară
mă înfruptai avan
cu buzele-mpungând și mușcând un soi de pară
femel al vieții organ.
Și când împlinii vârsta de luni, mult glorioasă,
la număr două'ș cinci
părinții mă luară spre-a sta cu ei la masă
moștenitor și prinț
al unui vast domeniu unde-n corsete-arcate
îngeri căzuți, damnați
și demoni suferinzi, zilnic păsări împăiate
zvârleau în găinaț,
unde flori de metal de postav ori de hârtie
în sertărașe rând
creșteau buchete gata de prins la pălărie
spectacol spăimântând.
Tata vindea prăjini de mătăsuri panglici late
și ripsuri cu sclipici
în kilograme nasturi cu tona tot și toate
pe rafturi mari și mici.
Câteva fete îl ajutau tăind cupoane
c-un salt se avântau
pe scară și-arătându-și spumoasele jupoane
foșniri nici nu roșeau.
Mama avea un suflet artist cânta cu sete
s-ar spune, la pian,
se măritau dantele și pălării cochete
în plâns de clape. Jeanne
Henriette Evodie în subsol dădea năvală
s-aducă petrolin
un praf vâscos cu care la-nchidere se spală
podeaua-n magazin.
La măturatul pastei fetide cu plăcere
eram și eu primit,
călare pe-o banchetă strigam: «toți la galere»
(citește: nesfârșit).
Astfel creșteam la larg printre-aceste domnișoare
cu-al lor parfum știut
în nări, de fruct al muncii, de perle de sudoare:
soră nu am avut.
Fiu unic și exxxemplu de decădere a Franței
sugeam bomboane-n draci
pe când părinții-mi tot mai în formă în finanțe
acumulau pitaci
bonuri de Panama cu toptanul trei procente
din împrumutul rus
la fel din Creditul Funciar, după Soviete
hârtii pe foc de pus.
La casă-un văr mai mare al meu făcea de toate
mergeam pe mâna lui
își alegea metresele dintre angajate
prin rara-i grijă-avui
bunele maniere ca-n palmă în morală
de-acum un iscusit
am respectat această lege familială,
bordeluri n-au lipsit.

Ci să întoarcem ceasu-napoi: copil sunt încă
și desenez mici gări
lungi căi ferate un semafor o mare-adâncă
vapoare-n legănări
pe valuri zigzagate ca-n zări mijiri discrete
de pescăruși spre-un far
și porturi și castele-cetăți sub giruete
soldați ce-n moarte sar
(militarismului meu dovadă pururi trează
revanșa prin vecini
și n-am decât cinci ani) și bonomi ce-i scămoșează
o prismă-n verzi lumini
pe care-i recunosc pe când alții-i cred cum oare
paianjeni, proști îi las.
La școală înveți slove și cifre bețișoare
și te scobești în nas.