Fiecare cu umbra lui
mișcătoare
sau
nemișcătoare.

Se desprind de pământ,
pătrund în corpurile noastre,
sunt purtate cu noi,
le aruncăm,
când nu ne mai folosesc
la nimic.

plantăm,
îngrijim de ele
ca de niște
flori în ghivece,
amintindu-ne de
oameni
care nu pot fi
aproape de noi,

cu care ne acoperim
slăbiciunile,
sub care ne ascundem,
care ne stârnesc râsul,

ca să nu mai apese tăcerea

când stăm față în față
și nu mai avem despre ce
să ne vorbim.

O tăcere absurdă
ca într-un teatru de păpuși
unde marionetele își cască ochii
dedându-se rolului de spectator,
iar noi nu știm textul.