Cu gândul la ce se-ntâmplă pe pământ,
Mă rog cerului mare, să fim feriți de rele.
Că vechi îs patimile lumii, grele,
Când ne afurisim prin faptă sau cuvânt.


Nu vreau să cred în calendarele aztece.
Nu vreau să cred în alte prorociri.
Voi oameni, ridicați la cer, priviri!
În minte-mi vin porunci, doar zece.


Nu, focul nu ne arde, iar apa nu ne udă,
Dacă protecție avem. De unde oare?
Cad în genunchi. Să cerem îndurare,
Până ce sufletul și fruntea ne asudă.


Cât de puțin avem de dăruit din noi,
Necondiționatul sentiment, iubirea,
Aduce pe deplin, la toți, mărirea
Și ne dezbracă de veșmânt și de nevoi.