se zgâlțâie pământul modificându-și trupul
de clocotul ce fierbe în adânc
mișcări de neînvins îngrămădite teanc
vuiesc deasupra lumii schimonosindu-i chipul

se schimbă totul într-o clipă
iar mersul lumii dă-napoi
învinse de străfunduri apele umplu șuvoi
de moarte ce-n oameni se târăște și-i disipă

nici nu apucă lacrima să pice
din ochii îngroziți de frică și regret
nici dinții de durere să scrașnească-n vaiet
când inimile mila o opresc s-o pietrifice

pe cer se-ntipăresc priviri de duhuri
ce cată lung plonjând spre umbre și abis
de jos se-nalță strigătul agonic și précis
de-un straniu vânt suflând coșmaruri


12 martie 2011