Tu râzi că mă descărnez pe silabe
și curbez ceruri și culmi, albastru gard viu
în jurul meu, și foșnet de ulmi
și voci de ape neliniștite;
că înșel tinerețea
cu nori și culori
pe care le scufundă lumina.

Te știu. Rătăcită în tine
frumusețea înalță sânii,
se scobește în șolduri și cu suavă mișcare
se lărgește spre temătorul pubis,
și coboară în armonie de forme spre frumoasele
picioare terminate cu zece cochilii.

Dar dacă te iua, iată:
vorbă și tu îmi ești și tristețe.