s-a lăsat noaptea între noi iubite
e groasă de poți să o tai cu răsuflarea
între necuvintele noastre au crescut buruieni înalte
nu mă mai vezi,
nu te mai zăresc...
din când în când între țipetele bufniței așezată
între tâmplele mele
pare să-mi aud sufletul trosnind
ca și cum ai frânge un ram în două
apoi, tăcere
vorba prietenei mele, "ceață londoneză"
de atâta cenușă poți muri

măcar acum mă auzi?
bufnița tace!