există diminețile în care mă trezesc
într-un stand up comedy
semnat umbilical brothers
buzele mele se mișcă
dar altcineva vorbește în locul meu
cireșul din fața balconului rîcîie cu țurțurii în geam
mă roagă să-l las în casă
cam așa cum mă rugam eu de tata
să nu mă lase pe scara blocului
atunci duc mîna la piept și pieptul se transformă în solzi
atunci duc mîna la piept și el se transformă în lutărie
pe care o prăbușesc peste cei ce mi-au făcut rău
picioarele mele amestecă lutul și paiele
în țeasta cerului îmi voi face casă
oamenii nu mor doar trag obloanele cînd vor
să se regăsească

există diminețile în care la trecerea de pietoni
un bătrîn mă întreabă dacă sînt din oraș
aș putea fi chiar splina acestui oraș
bătrînul s-a rătăcit
caută un fotograf care să-i multiplice niște fotografii vechi
tataie tot înainte e un atelier agfa mileniu
agfa și mai cum se miră bătrînul
traversează odată cu mine
șchioapătă ca un pursînge căruia îi lipsește hipodromul
îl înghite orașul
mă întreb uneori
dacă a ajuns vreodată la fotograf


există diminețile în care din diploma mea de licență
se ridică un banksy și-mi desenează brioșe mîini și-o gură haioasă
atunci regret că nu am învățat să fac animăluțe din baloane
să le împart copiilor
să se înalțe peste big ben peste burj el arab
să-i protejez astfel de orice creștere

mai există diminețile în care pieptul meu e o cutiuță muzicală
cînd o desfaci emilie simon se învîrte într-un picior
pămîntul se învîrte într-un picior
în jurul singurătății sale
atunci îmi doresc să fiu un pumn de semințe
aruncat oamenilor
ca și cum ar hrăni cineva porumbei