Mă ocolești cu-n rictus de milă și de greață
Ce-ți urâțește visul în dimineți, postum!
Te-ntrebi de-a fost iubire?! A fost cu siguranță
Un foc, de ne rămâne sub coaste numai scrum!
Regreți? Îți ștergi din suflet un an precum o viață
Cu-aceeași ușurare cu care lași în drum
Poverile? Fiindcă nu-mi mai răsari în față
C-o lacrimă mai grele mi-s pleoapele acum!
Știu! S-a sfârșit! Adio! Tăcerea însă nu e
O-ncuvi’nțare-a vinei că sunt juma’te gri;
În crucea despărțirii cuvintele-ți sunt cuie
Și mor încet în tine, ca vie tu să fii!
Iubirea pe iubirea ce a murit se suie,
Iar fericirea este un groaznic alibi.