După zile de somn și nopți cu soare
el a ieșit din închisoare îmbrăcat
în haine de nuntă și joben.

Avea un surâs frumos de parcă
ar fi vrut să schimbe câteva cuvinte cu cineva,
căci numai cuvântul poate umple
vidul timpului ca apa din interiorul unui vas.

Cerul în aprilie era cenușiu ca piatra
cu multe crăpături albe.
Un cer de ploaie din care uneori
fulgerul izbucnește și se face
vizibil pentru toți.

Lui i se părea că oamenii se salutau
fără să-l bage în seamă
ca și cum ar fi devenit deodată invizibil
pentru ochii lor, transformat
într-o pânză de ceață.

O nălucă în colțul străzii Reginei,
pentru cei care vor trăi mai departe
O fotografie ni-l arată pe el înzăpezit
cu haine de sărbătoare și pălăria căutătorilor de aur,
în ultima ninsoare a anului 1912.

Nu s-a mai întors niciodată acasă. Adio, închisoare!
Străin în fața acelei reci dimineți de aprilie
stătea el și vedea cum crăpăturile cerului se deschid repede
și ninsoarea cădea din cerul găurit.
Din înalt începu să ningă peste el cu pene și brândușe.