poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-26 | | Înscris în bibliotecă de Yigru Zeltil
Se scoală țăranii și se scutură de pământ prin orașe
de pe unde i-a vărsat primăvara cu trenurile; angajați la bursa pâinii lucrează și ei ce se pricep, din amintirea de bătrâni gospodari; în grădinile de-acasă le intrau primăvara oile, le-mprăștiau florile cu copite, și urechea lor prindea risipă de pietre colorate; le-adunau în căciulă, le scăpau în găleata cu lapte, stăteau în genunchi așezându-le ciob lângă ciob; seara se dădeau câțiva pași înapoi; pe pământ se vedea păstorul cu mielul brațe, îi mai lipsea o floare galbenă din aureolă, berbecul șchiopăta cu piatra mozaicului între unghiile copitei; nu i-o mai putea smulge și țăranul punea lacrimi în locul florii... Acum fac meserii ce nu mai au căutare pe-acasă unul după altul cosesc iarbă prin parcuri; sunt prea bătrâni să mai poată învăța altceva; la căile le-au crescut cazmalele de grădină, până la genunchi bagă piciorul în pământ, sforăie de plăcere și se dezbracă de cămăși; ies la fântânile arteziene de se spală pe mâini, își iau pachetele de mâncare grămădite pe bănci suflă furnicile de pe hârtia unsă de grăsime, dintr-o dată începe să urle vântul pe jos; îi dau și lui câte-o fărâmitură de pâine pe care se-ncaieră cu frunzele și furnicile... Pe lângă stâncile de marmoră ale instituțiilor cruciale dezgroapă arborii de tisă, tund cu foarfeca de vie castanii și boschetele, după cum le spune cineva; dezgroapă butașii nerodnici, de trandafiri, îi aruncă în carele trase de cai pieptănați dar mai cu seama când plantează alții calzi și sănătoși stau în genunchi de dimineața până seara. În catedrala florilor cade vitraliul vechi, - mâna țăranului scutură fereastra colorată, îl dor ochii, de toate cioburile; de alb, de roșu, de galben, de toate culorile. Ei își rup lacrimile și-adună sticlele risipite, le șterg de funingine și de lâna păianjenilor - fiecare ciob de culoare e pus la rostul lui. La urmă, în firida dinspre soare, se izvodește un copil ce se-nțeapă în spinii trandafirului; maica lui îl ține în brațe, ți-l suge sângele de pe deget... De cât stau ei îngenuncheați în toate felurile, își dau seama că nu-i locașul lor acela, dar odată ce-au fost puși să-l spele, să-i curețe odoarele mai are cineva încredere în rostul lor; o stea de iarbă roșie li se dă apoi să facă și-adorm târziu cu sacul de pâine sub cap.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate