El și nimic dau adunate
Infinit.
A mea și a lui privire uneori dau
dublu infinit.
Un cer și câteva stele mie imi dau
modele,
Lui nu îi dau nimic.
Dar al meu zâmbet
îi poate da iarăși un
dublu infinit
sau poate cel mai
natural nimic.
A mea și a lui tăcere împreună dau
două stele în cădere,
iar glasul lui e plutitor ca un simplu
om rătăcitor călătorind în
gândul meu infinit.
Cuvântul meu așezat lângă al lui,
lasă loc spațiului dintre degetele mele
pentru ale lui.
La fel cum stau spațiile gândurilor mele
pentru problemele lui.
Iar la bază stă grija mea de a-l vedea
zâmbind infinit
fără a suferi.
Iar protecția lui are la bază al meu
tarâm de vis
ce are nevoie de
infinit pentru...
a nu fi nul.