poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-02-20 | |
anotimpul chinezesc începe în noaptea asta, îmi spunea un prieten ieri mirat
că presimt în toate viul, când eu îmi auzeam doar inima în tâmple și aș fi vrut să apese odată pe accelerație iar drumul să se transforme într-o pajiște verde, în loc de munți de beton să văd bulbi de iarbă zvâcnind, ca gândurile astea la nesfârșit spre tine oricum s-ar suci anotimpurile sub roți, sub pământ, oricât aș tura la viteze insuportabile viața-și-moartea, zgomotul lor fascinant printre oamenii solitari abia ieșiți din muguri poate de aceea dimineața cuvintele s-au transformat în imagini. era ora șapte. scena: o cafenea, la o masă eu deja citind un afiș – nu scorpions nici măcar gândul că ai mai fost prin oraș sau vei ajunge la concert, la club, la amici și mereu la alte femei – doar eu, afișul și literele mari care anunțau ”...a murit”. șocul nu poate fi scris, nici cum aș trăi dacă vreodată aș primi brutal vestea despre moartea ta sau a altcuiva iubit, îmi amintesc doar că așa am aflat la 19 ani de moartea profesorului de literatură, dintr-o pagină de ziar, ultima pe scenă apar oameni, la masa mea se așază un prieten al tău, îmi taie privirea fixă pe afiș. încremenită, abia îl întreb - asta rămâne intens din scenă, felul în care a curs din mine nu lacrima, ci întrebarea mereu pun întrebările așa, din măduvă, zbang, din prima rădăcină de suflet și întrebările astea ale mele se lovesc de craniu, de pereți, de podele, de mintea sau carnea celuilalt – ”cum a murit?” - și mi-a arătat scurt gestul samurailor. siderare. prin minte se derulau halucinant mii de cadre cu tine și după vertigo a început să mă invadeze spaima. dureroasă, ucigașă așa m-am trezit. paralizată. din corp țâșneau muguri de groază, eflorescențe care se răspândeau prin fiecare celulă, mă sufocau. căutam o altă ieșire și abia atunci am înțeles că e doar un coșmar, că mâinile mele ude și albe frământau la nesfârșit iarba. te-aș fi chemat de-aș fi știut că în inima ta se scriu încă pagini despre noi. prin fereastra deschisă a pătruns miros de zăpadă. așa m-am liniștit, îmi aminteam seara în care ți-am promis că nu-ți voi trăi moartea
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate