Sufeltul meu, a rămas,
o toamnă pustie
de când am primit,
fără a fi așteptată, a Ta
nesperată Minune.

Speriată de atâta cunoaștere
și de Marea Împlinire,
am căzut în ireal…
în nostalgie...

În lumea fantasmelor
m-am ascuns, m-am mințit
cu nebunia m-am însoțit,
dar, profund, m-am rănit.

Din Înalturi căzând
a Ta Divină Minune,
m-a lovit prea tare
cu a ei nemurire în dar !...
cu a ei binecuvântare !...

Dar intrând în Simfonia Creației
sufletul meu a început să murmure,
să vibreze cu sinele meu,
să rezoneze crescând în el
o lecție de frumos,
deschis spre valori spirituale :
puterea, iubirea, iertarea,
liniștea, împlinirea, renunțarea,
repere morale cu real farmec
din spațiul simpatizant filosof...