Umbra nopții,începe să tresară
În inima sfioasă,și pustie....
Știu!Nu vei veni nici astă seară!
Și dorul tău mă-nnăbușă de vie.

Ce înseamnă lună,stele,nori?
Când totul e pustiu și rece,
Ce înseamnă roua de pe flori?
Cînd rana din suflet nu mai trece!

Ce mai contează noaptea argintie?
Cînd,lacrimile-mi îndulcesc amarul?
Furtuni de gînduri o clipă mă îmbie
Să curm,acum,din rădăcini coșmarul.

Cît te iubesc!Poetică simțire...
Acum, imi sunt mustrările-n zadar
Căci nu mai vii!Și cruda despărțire
Î-mi lasă,numai gustul ei amar.

Nu-mi vei mai răspunde la chemare,
Nici plînsul nu-mi vei auzi,
Tu, nu vei ști ce mult mă doare!
Că te aștept.Dar nu vei mai veni.