În atelierul sculptorului
obiecte aruncate la-ntâmplare,
tablouri lângă zeci de topoare,
scule și cărți,
computer și scaune
îmbrățișate-n lumina galbenă
zăbrelită-n fereastră,
pendula cu ore încremenite,
scara de lemn plângând discret,
picături de apă-n chiuvetă,
poezii ce se luptă cu melodiile
să răzbată
până la mânuitorii de vise.

Deodată
în spatele perdelei apare
umbra poetului Grigore Vieru,
care a fost,
este,
va fi.