te chem frumoasă doamnă
să o luăm de la-nceput
tu mie să îmi fi icoană
eu… paradisul tău pierdut

privești cum fumegă țigara
și așteptarea ți-e mai rea
tot mai amară e cafeaua
când nu mai ai cu cine-o bea

ești singură și fără mască
demult se duse și Crăciunul
din cei veniți să te pețească
nu s-a oprit niciunul

tot tulbure îți este viața
a mai trecut prin ea un om
se scutură din nou speranța
ca frunza ruginie de pe pom

mai tristă-ți numeri banii
și îl condamni pe zeu
pe chip ți se adună anii
oftezi și-ți este tot mai greu

copiii au plecat într-ale lor
durerea nu-ți mai trece
și nu mai crezi în viitor
iar patul ți-e tot gol și rece

te chem frumoasă doamnă
fiindcă mai cred în început
încă mai poți să-mi fi icoană
eu… paradisul neștiut!