Văd fumul ars al zăpezii pe obrajii tăi albi,
atunci știu că e iarnă.
Îmi prefaci mâna caldă în țurțuri,
pe divan pisica noastră neagră doarme.
E o lume înghețată împrejurul nostru mereu,
e zăpada altor ani, netopită.
Ești o șoaptă sângerie pe covor,
un violoncel rămas pe câmpuri pustii,
ești strigătul cailor albi spre apus,
fumul zăpezii ce s-a dus.