Aerul m-a ridicat din călcâie
de câteva ori. Părea că vrea să mă ia-n zbor,
cu tot cu glugă, și să m-arunce
pe asfaltul pe care fugeau firicele de nisip
cu viteză de șarpe.

Pe drumul din trafic frunze zburdalnice,
ca niște păsări care învață să zboare,
dar nu se ridică la mai mult de un metru.
Doar fâlfâiri de aripi încolo și-ncoace.

Luna pe cer are grosimea degetului mic
și adâncimea cearcănelor mele.

Pe drumul de sub felinare merg,
dar parc-aș schia fără echipament.
n-am nimic din ce ar putea să mă apere.

Este doar vântul pe care-l auzeam
și dimineața scuturându-mi prin geamuri.