De câte ori ascult o melodie
și mă cuprind fiori de neînțeles
eu știu că pentru mine, mai ales,
acordurile-mi par o tragedie.

Mi se întâmplă tot mereu, mai des,
să cred că orice ton din simfonie
e viață preschimbată-n parodie,
un fruct stricat ce însumi l-am cules.

Iar când aud un clinchet de pahare,
eu cred că-s fulgere și bubuit de tunet,
așa de mult și grav mi se năzare

și orice gând devine tragic sunet
cu rezonanțe reci de întristare.
Doar ființa mea e, toată, un răsunet…