De jale

mi-a înțepenit sufletul
vertijul îmi este a doua natura
mestec, vorbesc, amețesc...
într-o râna sfârșesc
când o sa-ți dai jos „gâtiera”
e întrebarea ce-mi răsună întruna-n urechi
de parcă le pasă
că pe gat duc acum precum Atlas
pământul
brusc am îmbătrânit cu juma de secol
până și mama pare mai vie
în orice caz poate să care o pâine
țiuie, țiuie
urechea mea stângă
pe nări fiori reci se strecoară
vine... vine pentru a doua oară
durerea zăludă
explodez
am ajuns într-un punct
unde durerea mă înfurie
simt cum mi se încinge ceafa
pulsează în ritmul deznădejdii
plâng
țiuie, țiuie urechea mea stângă
curg ochii mei
mă îndop cu pastile
aștept migrena de mâine